Judecătorii amână pronunţarea

- Advertisement -

Judecătorii din Bănie au amânat aseară pronunţarea în cazul poliţistului condamnat pentru luare de mită! Eugen Cristian Frântu va afla luni dacă va scăpa de cei patru ani de închisoare, stabiliţi de judecătorii de la Tribunalul Gorj.

În apel, angajatul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj solicită modificarea deciziei de la Târgu-Jiu. Eugen Cristian Frîntu a fost trimis în judecată pentru luare de mită, fiind acuzat că a primit şi bere ca şpagă pentru a trece cu vederea peste anumite nereguli de la un magazin din Fărcăşeşti. Agentul a ajuns în atenţia procurorilor la începutul lunii martie a anului trecut, alături de fostul său şef de la Postul de Poliţie Fărcăşeşti. Anchetatorii le-au întins atunci o cursă pentru a stabili dacă poate fi vorba de şpagă, după ce un patron de la care ar fi cerut bani ca să nu treacă la controale i-a dat pe mâna Poliţiei. Pe lângă cei patru ani de închisoare, Tribunalul Gorj a stabilit şi restituirea către denunţător a celor şase sticle de bere de câte 2 litri fiecare. După incident, Cristian Frîntu a fost mutat de superiori la Postul de Poliţie Bâlteni, iar acum este pus la dispoziţia superiorilor săi. La proces, tânărul a invocat dreptul la tăcere.

Curtea de Apel Craiova a anunţat aseară că va da verdictul pe 28 aprilie.

Articole recente