Nu contestă avizul Ministerului

- Advertisement -

Pompiliu Ciolacu junior s-a resemnat vizavi de fotoliul Școlii Populare de Artă.. Acesta nu are de gând să depună contestație în ceea ce privește răspunsul pe care l-a primit din partea Ministerului Culturii. Cel de-al doilea aspirant, solistul, Nicu Fîciu este deranjat de faptul că a primit o notă destul de mică, deși planul său de management a primit aviz favorabil la un concurs anterior. Acesta se va mai gândi dacă va contesta răsunsul reprezentanților din minister.

Pompiliu Ciolacu Jr. și solistul, Nicu Fîciu nu au reușit să treacă cu brio de prima probă a concursului pentru câștigarea postului de manager la Școala Populară de Artă. Planurile de management ale celor doi au fost analizate de reprezentanții Ministerului Culturii, care nu și-au dat acordul pentru proba următoare.Ciolacu Jr, fiul directorului Palatului Copiilor nu are de gând să depună contestație.

Însă, solistul, Nicu Fîciu se mai gândește. Acesta este nemulțumit de regulamentul concursului, dar și de faptul că același plan de management a primit aviz favorabil data trecută.

Postul a fost scos de trei ori la concurs, după ce, prima dată, niciunul dintre cei trei candidați care și-au depus proiectele de management în luna septembrie nu au îndeplinit condițiile impuse de Ministerul Culturii. Însă, la cel de-al doilea concurs, cei doi aspiranți la fotoliul Școlii Populare au avut noroc și dosarele au fost admise, dar nu au reușit să treacă și de interviu, iar acum candidații nu au reușit să treacă de prima etapă. În prezent, Școala Populară de Artă este condusă tot de Viorel Gârbaciu, cel care se află în fruntea instituției de cultură de 10 ani.

Articole recente