Procurorii au finalizat în timp record cercetările în cazul celor cinci bărbaţi din Târgu-Jiu, Leleşti şi Fărcăşeşti, acuzaţi de mai multe infracţiuni, printre care şi aceea de şantaj. Aceştia sunt suspectaţi că au lăsat un medic de la Spitalul Judeţean fără card şi fără banii din cont. Mai mult, suspiciunea este că ar fi reuşit, tot prin şantaj, să obţină şi o maşină de lux. Judecătoria Târgu-Jiu a stabilit astăzi noi măsuri în acest caz.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu au decis astăzi trimiterea în judecată a celor cinci suspecţi.
Instanţa a decis astăzi menţinerea măsurii de arestare preventivă pentru Alexandru Văduva, acesta fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de influenţare a declaraţiilor, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere pentru nicio categorie, efectuare a operaţiunilor financiare în mod fraudulos şi complicitate la infracţiunea de şantaj. Al doilea bărbat, Muntean Alexe Cătălin, este suspectat de comiterea a două infracţiuni de şantaj. Acesta este acuzat că a obligat un bărbat să-i dea un autoturism. O altă suspiciune este că împreună ar fi obţinut de la un medic cardul şi codul PIN, dar şi că ar fi retras 7.000 de lei fără consimţământul persoane vătămate. Ceilalţi suspecţi, acuzaţi de complicitate la şantaj şi mărturie mincinoasă, se află sub control judiciar.


