Noul Ţundrea, la tribunal

- Advertisement -

Tânărul considerat al doilea Ţundrea s-a prezentat astăzi la procesul de la Tribunalul Gorj, după ce a dat statul român în judecată! Bărbatul condamnat la închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o cere despăgubiri de un milion de lei, plus cheltuieli de judecată. Iar ca să-i convingă pe magistraţi că a suferit enorm în puşcărie, acesta şi-a adus la proces şi colegii de muncă.

Constantin Igeanu a stat nouă luni după gratii pentru fapta pe care a recunoscut-o unchiul său, fără să fie luat însă în calcul. Acesta s-a întors de Paşte acasă, după ce a muncit luni la rând în Grecia.

La procesul de la Tribunalul Gorj s-a prezentat astăzi şi mama celui supranumit al doilea Ţundrea.

La sfârşitul anului trecut, Constantin Igeanu a fost achitat de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, dupa ce un judecător de la Gorj l-a şi condamnat la 20 de ani de închisoare. Imediat când a aflat că a scăpat de chin, tânărul şi-a luat mama şi au plecat la muncă în Grecia pentru că toţi banii i-au cheltuit în instanţă. Adevăratul criminal este încă în libertate. Oribila faptă a avut loc în luna iulie a anului 2010. Atunci, un bărbat de 54 de ani a fost găsit înjunghiat pe marginea drumului, în comuna Roşia de Amaradia.

Articole recente