Pensionarii din Târgu Jiu au sărbătorit Floriile mai devreme cu două zile. Zeci de persoane au luat parte la evenimentul organizat de primărie la Clubul Vârstei a Treia, acolo unde au fost binedispuși de artiștii Școlii Populare de Artă. Bătrânii au servit și câte o porție de sarmale de post cu mălai și prăjituri. Însă, doamnele au fost răsfățate și cu câte o floare oferită chiar de edilul municipiului, Florin Cârciumaru.
Așa s-au petrecut pensionarii, în această după-amiază. Bătrânii au fost răsfățați de autoritățile locale, dar și de artiștii Școlii Populare de Artă.
Este o tradiție ca în fiecare an, la Târgu-Jiu, Floriile să fie sărbătorite cu fast, dat fiind faptul că, în aceeași zi, primarul Florin Cârciumaru își serbează și ziua numelui.
Pensionarii au uitat pentru o clipă de grijile de acasă.
La final, primăria a oferit celor prezenți sărmăluțe de post cu mălai, prăjiturele, dar și câte o floare.


