Primarul Florin Cârciumaru a recunoscut, pentru prima dată, tentativa de mituire. Invitat la emisiunea Întrebările Zilei de la TV Sud, edilul şef a declarat că a trecut printr-un moment de acest fel.
Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu Jiu şi preşedintele PSD Gorj, a recunoscut, în premieră, tentativa de mituire la care a fost supus în toamna anului trecut. Atunci, o femeie s-ar fi prezentat la biroul primarului cu un plic cu bani pentru o angajare, dar edilul şef s-a enervat când a observat intenţia acesteia şi a trimis-o la plimbare.
Cârciumaru spune că i-a atenţionat pe salariaţi cu privire la posibilele tentaţii de la concursurile de angajare.
Un concurs de acest fel se desfășoară la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, unde concurenta este foarte mare.
Este pentru prima dată când primarul Cârciumaru recunoaște flagrantul organizat în toamna anului trecut.


