Zeci de gorjeni au făcut astăzi cale întoarsă de la ușa Policlinicii din Târgu Jiu. Asta pentru că unitatea medicală era închisă, din cauză că medicii specialişti au fost liberi de Ziua Mondială a Sănătății. Pacienţii au venit de la zeci de kilometri distanță și au fost nevoiți să se întoarcă acasă deşi aveau programare la cabinetul medical.
Zeci de gorjeni au încercat astăzi în zadar să deschidă ușa policlinicii, unde aveau programare la cabinetele medicale. Ușa unității medicale a rămas închisă, și asta pentru că toate cadrele medicale au avut liber cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății. Pacienţii care avut programări se temeau că le-au pierdut, iar alții, care aveau o problemă de sănătate, s-au întors la casele lor, chiar dacă au venit de la zeci de kilometri distanță.
Bătrâni și bolnavi, oamenii au așteptat preț de câteva minute în fața policlinicii în speranța că ușa unității spitalicești se va deschide.
La Târgu Jiu astăzi, doar unitatea de Primiri Urgențe a funcționat, urmând ca medicii să primească liber într-o altă zi.


