Zeci de deținuți au decis să țină post în perioada premergătoare sărbătorilor pascale. Mai mult, aceștia vor merge în vizită la mănăstirile din județ, pentru a se ruga pentru sănătate, dar și pentru iertarea păcatelor. În cadrul Penitenciarului Târgu Jiu, deținuții merg la spovedanie, în speranța că sufletul lor va fi eliberat de greutatea faptelor săvârșite.
În perioada premergătoare sărbătorilor pascale, zeci de deținuți au decis să țină post. Asta pentru ca păcatele să le fie iertate. Mai mult, aceștia cer preotului capelan din incinta unității de detenție să-i spovedească, în speranța că le vor fi iertate faptele, iar sufletele lor vor fi eliberate de greutatea care îi macină.
Tot în această perioadă, deținuții vor merge la mănăstirile din județ, pentru a aprinde o lumânare și a-și căuta liniștea sufletească.
Persoanele private de libertate care vor petrece sărbătorile pascale după gratii vor putea participa la slujbele susținute de preot în capela penitenciarului.


