În casă nouă

- Advertisement -

Poliția Locală din comuna Crasna va avea un sediu nou. Lucrările de construcție au început de curând și urmează să fie finalizate în acest an. În aceeași clădire va fi înființată și o sală de ședințe, dar și de ceremonii, în care vor fi oficiate și căsătorii. Clădirea va fi ridicată de către angajații primăriei cu bani de la bugetul local.

Sediul nou în care va funcționa Poliția Locală din comuna Crasna va fi ridicat în imediata apropiere a clădirii în care funcționează primăria localității. Încinta clădirii va funcționa și o sală de ceremonii. Mai mult decât atât, tot în sala respectivă vor fi susținute și ședințele de consiliu, care, până acum, au avut loc în căminul cultural, din cauza lipsei de spațiu.

Tot la capitolul lucrări se încadrează și construirea unui centru de informare turistică, pe fonduri europene. Valoarea lucrării se ridică la circa o sută de mii de euro. În cadrul centrului, turiștii care vin în zonă vor putea afla informații despre comună și obiectivele turistice pe care le pot vizita.

Înființarea unui centru de informare turistică este unul dintre cele șapte proiecte pe fonduri europene care au fost implementate în ultimii ani la nivelul comunei Crasna.

Articole recente