Situație îngrijorătoare în județul Gorj. Aproape 1000 de construcții se află în zone de risc, cele mai multe fără autorizație de construcție. Este vorba de locuințe construite în zone în care au loc frecvent alunecări de teren sau inundații.
Conducerea Inspectoratului de Stat în Construcții a prezentat astăzi un raport îngrijorător pentru județul Gorj. Aproape 1000 de clădiri sunt situate în zone vulnerabile și, astfel, se află în pericol.
Cele mai multe sunt neautorizate, a explicat inspectorul-șef al Inspectoratului în Construcții.
Raportul a fost prezentat de șeful Inspectoratului de Stat în Construcții în cadrul Colegiului Prefectural.


