PNL, fără candidat

- Advertisement -

Liberalii nu mai știu pe cine să nominalizeze pe Colegiul 2 Senat. După ce l-au aruncat în luptă pe Claudiu Săftoiu, liderii organizației de la Gorj s-au trezit că activul de partid nu-l vrea sub nicio formă, așa că aruncă pe piață tot felul de variante pentru a vedea cum sunt primite de opinia publică.

Președintele PNL Gorj, Dian Popescu, a declarat că Marcel Romanescu poate fi o variantă de candidat pe Colegiul 2 Senat.

După ce Claudiu Săftoiu a declarat că l-ar interesa o candidatură, Dian Popescu încearcă să-i spele imaginea, susținând că, de fapt, n-a dorit niciodată să candideze.

Și pentru că nu au candidați, liberalii încearcă să vadă ce părere ar avea activul de partid la ideea că un primar, cel mai probabil Mihai Mazilu, ar putea fi nominalizat.

Liberalii au 13 primari în Colegiul 2 de Senat și pot obtine un număr important de voturi, dar degringolada din partid îi face să fie singura formațiune din Gorj fără un candidat până la această oră.

Articole recente