Primăria comunei Dănciulești a primit, cu titlu gratuit, o mașină de la Camera Deputaților. Instituția aveau un autoturism vechi, care nu mai putea folosit. Acum, funcționarii primărieu au la dispoziție o mașină aproape nouă.
Primarul comunei Dănciulești se numără printre puținii care se poate mândri cu mașina primită de curând pentru instituția pe care o conduce. Autoturismul a aparținut Camerei Deputaților și a fost repartizat de curând Primăriei Dănciulești. Asta după ce primarul a făcut mai multe demersuri, pentru a-i fi trimisă o mașină cu care să se poată deplasa în interesul primăriei pe care o conduce. Vechiul autoturism nu mai corespunde din punct de vedere tehnic.
Potrivit primarului din Dănciulești, angajații primăriei se deplasau cu dificultate până la Târgu Jiu cu vechiul autovehicul primit prin transfer de la Direcția pentru Protecție Socială.
În perioada imediat următoare, mașina primită gratuit va fi înmatriculată și pusă în circulație.


