Zeci de crescători de albine din ţară au ocazia, în weekend, să-şi expună marfa la Târgu-Jiu. Și asta, în cadrul primei ediții a Festivalului Apicol. Astfel, gorjenii au posibilitatea să cumpere produse apicole de la cele peste 70 de standuri prezente.
După succesul înregistrat la Craiova, organizatorii Festivalului Apicol organizează evenimentul și la Târgu-Jiu, în week-end. Iniţiatorii se aşteaptă la participarea unui număr foarte mare de expozanți.
Comercianţii care vor participa la Festivalul Apicol vor expune şi vor vinde cetăţenilor produsele proprii. Evenimentul se află la prima ediţie, la Târgu-Jiu. Potrivit președintelui Asociației Crescătorilor de Albine, acest lucru este posibil, datorită numărul foarte mari de crescători de albine înregistrat în Gorj.
Seara de sâmbătă se va încheia cu o cină festivă.


