Polițiștii, pe urmele mașinilor de la Pandurii

- Advertisement -

Poliția Gorj a deschis o anchetă privind dispariția a patru autoturisme din parcul auto al clubului de fotbal Pandurii. Oamenii legii au verificat, astăzi, documentele de peoprietate a autovehiculelor. Este vorba de două mașini de teren și două autoturisme autohtone.

Patru mașini din cele 42 aflate în parcul auto al clubului Pandurii sunt folosite de persoane din afara echipei. Este vorba de liderii de sindicat din cadrul Federației Naționale Mine Energie, Constantin Mitrescu și Marin Golea, care conduc mașini de teren ce aparțin clubului Pandurii. Conducerea echipei a depus o plângere la poliție, după ce a încercat recuperarea mașinilor de la aceștia.

Problema celor patru mașini va fi analizată și în ședința Consiliului de Administrația al clubului Pandurii, care se desfășoară în această seară.

Polițiștii au deschis o anchetă cu privire la situația mașinilor, iar cercetările au început  imediat.

O serie de plăți de care nu știa nimeni au apărut pe adresa clubului Pandurii, după plecarea lui Marin Condescu.

)

Articole recente