Punct de informare, în incinta Tribunalui

- Advertisement -

Asociația Centrul de Mediere Gorj a deschis un punct de informare al cetățenilor chiar în incinta Tribunalului Gorj. Mediatorii le explică justițiabililor care sunt avantajele stingerii unui litigiu în faza de mediere. Avantajele sunt indiscutabile, explică reprezentanții centrului de Mediere.

Persoanele aflate într-un litigiu, care se prezintă la Tribunalul Gorj, au șansa de a se informa gratuit cu privire la avantajele medierii. Începând de astăzi a fost înființat un punct de informare gratuită a cetățenilor cu privire la medierea conflictelor pentru a evita intanța judecătorească.

Avantajele medierii sunt indiscutabile, explică mediatorii.

Peste 80 din litigii pot fi rezolvate în fața mediatorului, explică reprezentanții Centrului. Asta cu condiția ca părțile să treacă peste ideea că doar judecătorul face dreptate.

Începând de anul trecut, toți cei care au un litigiu sunt obligați să treacă pe la mediator, însă numărul celor care apelează în continuare la serviciile mediatorului este foarte mic, marea majoritate dorind să ajungă în instanță.

Articole recente