Concursul pentru ocuparea funcției de director al Școlii Populare de Artă va fi reluat pentru a treia oară, în cel mai scurt timp. Reprezentanții Consiliului Județean lucrează la caietele de sarcini și la legislația de concurs. Documentele vor fi înaintate Ministerului Culturii, pentru a trimite un reprezentant care va face parte din comisie.
Postul a fost scos de două ori la concurs, după ce, prima dată, niciunul dintre cei trei candidați care și-au depus proiectele de management în luna septembrie nu au îndeplinit condițiile impuse de Ministerul Culturii. Însă, la cel de-al doilea concurs, cei doi aspiranți la fotoliu de șef al Școlii Populare au avut noroc și dosarele au fost admise, dar nu au reușit să treacă și de interviu. Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Gorj, în prezent se lucrează la întocmirea caietelor de sarcini și la legislația de concurs. În cel mai scurt timp, reprezentanții Ministerului Culturii vor trimite o persoană care să facă parte din comisie.
În prezent, Școala Populară de Artă este condusă tot de Viorel Gârbaciu, cel care se află în fruntea instituției de cultură de zece ani.


