Profesorii contestă notele mici

- Advertisement -

Ca orice examen, titularizarea a adus şi nemulţumiri. Aproximativ 100 de dascăli şi-au contestat notele, care nu le făceau cinste. Profesorii speră să aibă mai mult noroc de această dată.

Din cei 401 candidaţi care au susţinut examenul de titularizare, 92 de aspiranţi la un post de titular, nemulţumiţi de notele obţinute, au depus cereri pentru recorectarea lucrărilor. Cele mai multe contestaţii au fost depuse de aspiranţii la posturile de învăţători, educaţie fizică, matematică şi religie. Printre contestatari sunt şi candidaţi cu note foarte mici, care speră să spele ruşinea. Cei care nu au reuşit să ia minim 7, dar au trecut de nota 5, pot primi un loc de suplinitor. Dascălii vor afla rezultatele finale pe 10 august.

Articole recente