Datorii de peste 2 milioane si jumatate de lei, unele chiar din 2010. Asta este situatia financiara pe care a gasit-o primarul PNL-ist de la Balteni, Gheorghe Pasarin, odata cu preluarea mandatului, in luna iunie. Edilul spune ca firmele carora primaria le datoreaza bani au hotarari judecatoresti si urmeaza a se trece la blocarea conturilor institutiei.
Gheorghe Pasarin spune ca ii este imposibil sa achite restantele la plata lucrarilor de investitii si datoriile catre furnizori, atata timp cat fostul primar a lasat neplatite chiar si facturi din 2010. Edilul mai spune ca, in conditiile in care majoritatea furnizorilor au hotarari judecatoresti de recuperare a datoriilor, conturile institutiei vor fi blocate si nu se vor mai putea plati salariile.
Primarul a venit sa ceara ajutorul Consiliului Judetean. Vicepreşedintele instituţiei, Madalina Ciolocoi, spune ca mai mult decat demersuri la Ministerul Finantelor nu se poate face.
Reprezentanţii CJ susţin ca sunt foarte multe primarii in situatia de a nu putea plati salariile.
Primarii care nu au inca blocate conturile mai pot salva situatia, solicitand o rectificare bugetara.


