Emoții prelungite pentru Mischie

- Advertisement -

Verdict amânat de vacanţa judecătorească! Magistrații Instanței Supreme au decis ca recursul formulat de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, Nicolae Mischie, împotriva condamnării la patru ani de închisoare, să fie judecat abia la toamnă. Acesta a atacat decizia Curţii de Apel Timişoara, care l-a condamnat recent la patru ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită.

După aproape două luni de suspans, în care a așteptat să afle când va trebui să se prezinte la Înalta Curte de Casație și Justiție a României, pentru judecarea recursului formulat împotriva sentinței de la Curtea de Apel Timișoara, Nicolae Mischie a primit răspunsul. Pe 5 noiembrie, va afla dacă va executa patru ani de închisoare pentru luare de mită, infracțiune care ar fi fost comisă în anul 2000, pe vremea când conducea județul. Mischie este acuzat că și-a renovat mai multe case cu ajutorul firmei afaceristului Clement Mocanu, ajutându-l, în schimb, să obţină mai multe lucrări în judeţ și asigurându-l de protecție din partea organelor de control.Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean refuză să mai facă declarații despre acuzațiile ce i se aduc, deși, în repetate rânduri, a susținut că este nevinovat. Nu este exclus ca recenta condamnare a fostului secretar de stat în Ministerul Economiei, Ionel Manțog, să-l fi speriat atât de tare, încât să-l reducă la tăcere.

Articole recente