Condescu, la Farul Constanța

- Advertisement -

Marin Condescu este pe punctul de a deveni președinte executiv al clubului Farul Constanța, după ce Ștefan Nanu, omul său de încredere, a fost instalat astăzi ca antrenor principal al echipei de la malul mării. Fostul președinte al echipelor Pandurii și FC U Craiova nu poate sta departe de fotbal, deși acesta încă ocupă funcția de președinte al Federației Naționale Mine Energia, care a organizat, săptămâna trecută, o serie de proteste în Piața Prefecturii.

Ștefan Nanu a fost numit astăzi antrenor principal al formației Farul Constanța, unde este așteptat să vină și Marin Condescu, care va ocupa funcția de președinte executiv. Nanu a părăsit, aseară, cantonamentul echipei FC U Craiova. Acesta a avut o discuție cu finanțatorul echipei Farul Constanța, Giani Nedelcu. Acesta a confirmat pentru un ziar constănțean că Marin Condescu ar putea să vină la Farul.

Interesant este că săptămâna trecută, Marin Condescu s-a întâlnit cu Ștefan Nanu la restaurantul pe care antrenorul îl deține în municipiul Motru. Liderul de sindicat care a vrut să desființeze echipa Pandurii pentru că a fost dat afară de Consiliul de Administrație a fost pus pe liber și de Adrian Mititelu, după ce acesta a constatat că Marin Condescu face anumite jocuri murdare.

Interesant este că Giani Nedelcu a făcut, în urmă cu mai mulți ani, o plângere la DIICOT împotriva lui Marin Condescu și a lui Benone Lazar, fostul patron de la Internaționa Curtea de Argeș. Omul de afaceri constănțean avea de primit 200.000 de euro de la Internațional pentru jucatorii Bacila și Voiculeț, care au ajuns să joace pentru Pandurii.

Articole recente