Cresc capre franțuzești

- Advertisement -

Fermierii gorjeni încep să schimbe rasele de animale pe care le cresc. Acest lucru se întâmplă pentru că rasele românești nu dau randamentul așteptat. Specialiștii avertizează că rasele venite din afara țării sunt sensibile și se adaptează mai greu la clima din țara noastră.

Tot mai mulți dintre crescători de capre din județul Gorj s-au reorientat către alte rase pentru că cele autohtone nu dau randamentul scontat. Mai mult, rasele aduse din Franța produc o cantitate de lapte de două ori mai mare față de cele românești. Mai mult decât atât, caprele aduse din străinătate fată numai câte trei iezi.

Domnul din imagini, de exemplu, s-a axat pe creșterea caprelor. Este o afacere de familie, dar cu mai multe beneficii. Asta pentru că a schimbat rasa caprelor pe care le crește acum pentru prăsilă. Deja se văd primele rezultate. Numărul iezilor este mult mai mare față de cel pe care l-ar fi obținut dacă ar fi avut doar capre românești.

A început de la o pereche și acum are circa 80 de exemplare pe care vrea să le înmulțească. Acum comercializează mai mult material de prăsilă.

Fermele de capre se dezvoltă cu pași greoi în Gorj, spun fermierii, care se plâng de faptul că reușesc cu mare dificultate să valorifice laptele și produsele lactate.

Specialiștii spun că, în ultima perioadă, există o tendință în rândul crescătorilor de animale de a schimba rasele românești cu cele aduse din afara țării.

Caprele străine sunt, spun medicii veterinari, mai pretențioase și se pot îmbolnăvi mult mai ușor.

Articole recente