Veste proastă pentru afaceristul Gabriel Sulugiu, acuzat de şantaj şi spălare de bani! Acesta a sperat astăzi să scape de controlul judiciar, însă judecătorii de la Tribunalul Gorj i-au respins cererea de revocare a măsurii preventive. Până la o soluţie definitivă, acesta nu are voie să plece din judeţ.
După ce la primul termen a stabilit un nou termen, pentru că afaceristul Gabriel Sulugiu nu a avut apărare, instanţa i-a respins astăzi cererea de revocare a măsurii preventive. Hotărârea poate fi contestată în următoarele 48 de ore. Bărbatul este obligat să plătească şi 80 de lei cheltuieli judiciare statului. În luna august a anului trecut, acesta a fost eliberat pe o cauţiune de 200.000 de lei, însă a rămas sub control judiciar. Instanţa îl obligă să nu depăşească judeţul Gorj, să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemat, să nu îşi schimbe locuinţa, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme, dar şi să nu se apropie de partea vătămată. Târgujianul a fost reclamat de un tânăr pe care l-a împrumutat cu 200.000 lei, bani pe care i-a retras din contul societăţii sale. Victima susţine că ulterior ar fi plătit dublu, fiindu-i solicitate dobânzi din ce în ce mai mari pentru acest împrumut, prin ameninţări.


