Examinare fizică în cazul bărbatului care şi-a ucis fratele geamăn

- Advertisement -

Judecătorii de la Tribunalul Gorj au validat examinarea fizică, care va fi efectuată de organele de urmărire penală, în cazul lui Vasile Simion, iar hotărârea este definitivă. Înainte, pe vechiul Cod, procurorii erau cei care trimiteau suspectul la criminaliştii care îi luau amprente, probe ADN, însă acum, pe noul Cod, trebuie să dispună instanţa acest lucru, numai după ce obţine consimţământul lui.

Cu privire la încadrarea faptei,pe baza noului Cod Penal nu mai există trei tipuri de omor, iar omorul asupra unei rude nu mai este încadrat ca un omor calificat, ci omor simplu, dar săvârşit într-o circumstanţă agravantă şi pedeapsa se majorează cu o pătrime.

Bărbatul de 64 de ani a recunoscut că şi-a înjunghiat fratele geamăn, din Stejari, chiar de ziua lor.

Articole recente