Direcția Silvică Gorj a reușit să scoată bani frumoși, în această iarnă, de pe urma partidelor de vânătoare. În acest sezon s-au vânat capre negre, lupi, căprioare, cerbi și urmează ca trei urși să fie vânați imediat după hibernare. Profitul înregistrat de Direcția Silvică se ridică la peste 100.000 de lei noi.
Direcția Silvică Gorj deține cinci fonduri de vânătoare și toate se află pe raza ocoalelor silvice de munte în zonele Runcu, Polovragi, Tismana, dar și Padeș. Aici este un adevărat rai pentru cei care sunt pasionați de vânătoare, deoarece au la dispoziție o gamă largă de vânat, de la cerbi, capre negre și până la urși. Vânătorii sunt dispuși să plătească regește pentru a avea parte de astfel de trofee.
În acest sezon de vânătoare care încă nu s-a încheiat, Direcția Silvică a primit cotă de vântoare pentru șase capre negre, 25 de mistreți și doi lupi. Taxa pentru urs este cuprinsă între 3.500 și 7.000 de euro. Anul acesta, trei exemplare vor putea fi vânate în pădurile Direcției Silvice.
Profitul înregistrat în acest sezon este mai mare față de anii trecuți. Solicitările pentru organizarea de partide de vânătoare în Gorj au crescut în această perioadă.
Caprele negre au fost vânate în acest sezon de către vânători străini, însă solicitările pentru împușcarea urșilor vin de la vânători români.


