Firma ENERGO AS SRL, care funcționează în incinta Parcului Industrial Gorj de la Bumbești Jiu a fost amendată cu suma de 50.000 de lei pentru gestionare ilegală a deșeurilor de construcții. Amenda a fost aplicată de Garda de Mediu Gorj, în urma unor sesizări primite din partea cetățenilor, firma construind o hală cu parter, mezanin și împrejmuirea aferentă dar aruncând deșeurile din construcții, pe platforma Sadu II. Mai exact pământ, pietre și resturi de beton au fost aruncate, la întâmplare, pe platforma amintită.
Astfel, comisarii Gărzii de Mediu Gorj s-au deplasat pe raza orașului Bumbești-Jiu, unde au verificat aspectele sesizate privind gestionarea deșeurilor.
“În cadrul controlului efectuat, a fost identificat un operator economic activ în domeniul lucrărilor de construcții, care a eliminat deșeuri provenite din lucrări de construire și desființare a unor clădiri pe un amplasament neautorizat în acest scop.
Măsuri dispuse și sancțiuni aplicate:
💶 Amendă contravențională: Pentru neconformitățile constatate, operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 50.000 lei. Măsuri obligatorii de remediere: Comisarii de mediu au dispus ridicarea deșeurilor și eliminarea/valorificarea materială a acestora în condițiile prevăzute de OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor”, a transmis Garda de Mediu Gorj.
Firmă din incinta Parcului Industrial Gorj, sancționată cu 50.000 de lei
- Advertisement -


