Doi bărbați, reținuți după o bătaie într-o terasă din Mătăsari

- Advertisement -

Doi bărbați, de 23 și 40 de ani, din comunele Bolboși și Mătăsari, au fost reținuți pentru 24 de ore, după ce și-ar fi aplicat reciproc lovituri cu pumnii în zona feței, într-o terasă din Mătăsari. Incidentul a avut loc duminică, 4 octombrie, potrivit IPJ Gorj. Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Motru s-au sesizat din oficiu cu privire la conflict. Din cercetările efectuate a reieșit că, în urma unor discuții în contradictoriu, cei doi bărbați s-ar fi lovit reciproc.

Ambii ar fi suferit leziuni, însă acestea nu au necesitat transportul la o unitate spitalicească.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violențe. În urma probelor administrate, față de cei doi a fost dispusă continuarea urmăririi penale și măsura reținerii pentru 24 de ore. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Totodată, polițiștii au parcurs procedura de evaluare a riscului, fără să identifice un risc iminent. Celor doi bărbați le-au fost înmânate cereri pentru a se adresa instanței de judecată.

Cercetările continuă sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs incidentul. (Foto: arhivă)

Articole recente