Prins în flagrant în timp ce încerca să fure dintr-o mașină, la Rovinari

- Advertisement -

Un bărbat de 33 de ani, din Rovinari, a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce ar fi încercat să fure bunuri dintr-un autoturism. Incidentul a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, 30 septembrie, în jurul orei 01:25. Potrivit informării transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari l-au surprins pe bărbat în timp ce încerca să sustragă bunuri din mașină.

Acesta a fost imobilizat și condus la sediul poliției. În urma controlului corporal efectuat asupra sa, oamenii legii nu au identificat bunuri care să nu îi aparțină.

Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat. (Foto: arhiva)

Articole recente