EL ESTE POLIȚISTUL ELECTROCUTAT ÎN TÂRGU JIU!

- Advertisement -

Un incident grav s-a produs marți seara, în jurul orei 18:00, pe strada Merilor din municipiul Târgu Jiu. Potrivit informațiilor obținute de la fața locului, victima ar fi Mazăre L.V., în vârstă de 35 de ani, polițist în cadrul structurii rutiere din Târgu Jiu. Din primele date, bărbatul s-ar fi urcat pe o construcție aflată în curs de edificare, moment în care s-a produs electrocutarea prin atingerea cablurilor de înaltă tensiune. Aceleași surse afirmă că polițistul împreună cu alți membri ai familiei sale construiesc mai multe imobile în zona sensului giratoriu de pe Str. Merilor din Tg-Jiu.

Martorii susțin că, în timp ce se afla pe clădire, polițistul ar fi manevrat un cablu în apropierea unei rețele electrice de înaltă tensiune, producându-se un arc electric puternic. În urma incidentului, bărbatul ar fi suferit arsuri.

Zgomotul produs în momentul descărcării electrice, precum și fumul degajat, ar fi fost observate de la o distanță de aproximativ 200 de metri.

La fața locului au intervenit un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Gorj. Potrivit ISU Gorj, victima era conștientă și cooperantă la momentul intervenției, fiind preluată de echipajele medicale pentru a fi transportată la spital și supusă investigațiilor de specialitate.

UPDATE (20.00) / Comunicat IPJ Gorj:

”La data de 16 septembrie 2026, ora 17:51, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112, cu privire la faptul că, pe strada Aleea Merilor s-a auzit o explozie.

La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Tg-Jiu – Biroul de Ordine Publică și echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Tg-Jiu, iar din primele verificări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat de 35 de ani, din municipiul Târgu Jiu, efectua activități de curățenie pe imobilul său de pe strada Merilor, ar fi aruncat un cablu peste firele rețelei de înaltă tensiune, moment în care s-a produs o explozie puternică.

În urma deflagrației, acesta a suferit arsuri multiple pe suprafețe extinse ale corpului.

Bărbatul a fost transportat cu ambulanța la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean ”Tudor Vladimirescu” Tg-Jiu pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză s-a efectuat cercetarea la fața locului și s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”

Articole recente