Deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj, transmite un mesaj de responsabilitate și echilibru în contextul actualei situații politice de la nivel național. Liderul social-democrat consideră că România are nevoie, într-un termen cât mai scurt, de un Guvern stabil, cu puteri depline și susținere parlamentară, capabil să ia decizii importante pentru țară.
În declarațiile acordate presei locale, Mihai Weber a subliniat că prelungirea unei perioade în care Executivul dispune doar de competențe limitate nu reprezintă o soluție pentru România.
„În momentul de față, România trebuie să aibă un guvern stabil, un guvern cu puteri depline. Nu se mai poate continua în asemenea mod”, a declarat președintele PSD Gorj.
Weber a arătat că, după demiterea unui Guvern prin moțiune de cenzură, capacitatea Executivului de a adopta decizii majore este restrânsă, motiv pentru care procedurile pentru formarea unei noi majorități trebuie accelerate.
Potrivit deputatului gorjean, următorul pas important îi revine președintelui României, Nicușor Dan, care trebuie să desemneze o persoană pentru funcția de prim-ministru, iar aceasta să încerce să construiască o majoritate parlamentară.
„Așteptăm ca președintele să desemneze o persoană. S-au vehiculat diverse nume pe această scenă și este foarte clar că este o chestiune de zile până când președintele trebuie să desemneze o persoană care are obligația să își asigure majoritatea, să asigure faptul că va trece un guvern”, a explicat Mihai Weber.
Weber: Mai multe variante sunt posibile
Liderul PSD Gorj consideră că partidele trebuie să depășească orgoliile și tensiunile politice și să pună pe primul plan funcționarea instituțiilor statului.
În opinia sa, există mai multe formule care pot fi analizate: de la un Guvern minoritar, până la refacerea unei coaliții de guvernare sau chiar constituirea unui Guvern de uniune națională.
„Eu aș merge și pe o variantă, așa cum am spus, de guvern chiar și minoritar, care să își asume. Se poate reface și vechea coaliție, poate să fie și un guvern de uniune națională”, a afirmat deputatul PSD.
Mihai Weber nu exclude nici formule politice temporare, inclusiv un Guvern de tranziție sau o eventuală rotație la conducerea Executivului, dacă o asemenea soluție ar putea conduce la stabilitate și la constituirea unei majorități funcționale.
„România nu mai poate funcționa cu un Guvern cu puteri limitate”
Mesajul transmis de liderul social-democrat de la Gorj este unul clar: indiferent de interesele sau nemulțumirile partidelor, România are nevoie de stabilitate politică și de un Executiv capabil să guverneze efectiv.
„Indiferent de ce se întâmplă, indiferent de supărări, de orgolii, de frustrări pe care le au formațiunile politice, trebuie să înțeleagă că nu se mai poate altfel și că trebuie, până la urmă, să se constituie acest guvern cu puteri depline”, a punctat Mihai Weber.
Președintele PSD Gorj susține că discuțiile dintre formațiunile politice și șeful statului trebuie să fie sincere, aplicate și orientate spre găsirea rapidă a unei soluții, astfel încât România să depășească perioada de incertitudine politică și să beneficieze din nou de un Guvern capabil să adopte și să implementeze deciziile necesare.


