Medicul oftalmolog arestat preventiv în dosarul Mafiei Permiselor a fost dispus să dea şi bani ca să fie pus în libertate. Instanţa a stabilit o cauţiune de 20.000 de lei şi i-a pus şi câteva zile la dispoziţie ca să achite această sumă. Astăzi însă, Dana Vodislav a avut parte de o veste neaşteptată.
Fosta şefă a Secţiei de Oftalmologie din cadrul Spitalului Judeţean Târgu-Jiu se numără printre cei acuzaţi că ar fi creat o adevărată filieră pentru obţinerea frauduloasă de permise auto. Suspiciunea este că ar fi eliberat mii de certificate pentru care ar fi primit 225.000 de lei, fără să emită documente fiscale şi fără control. Dana Vodisdlav a ajuns în arest pe 12 noiembrie 2013, iar măsura a fost prelungită până pe 8 februarie 2014. Aceasta dă semne că vrea să scape mai repede de cătuşe şi a cerut astăzi eliberarea provizorie pe o cauţiune de 20.000 de lei, stabilită de Tribunalul Bucureşti. Instanţa a anunţat-o însă în această seară că cererea i-a fost respinsă, iar hotărârea poate fi atacată cu recurs. Până atunci însă, medicul oftalmolog va rămâne după gratii.


