După încălzirea surprinzătoare a vremii, iarna începe să-şi intre în drepturi. Cel puţin asta spun meteorologii, care au emis şi o avertizare de ninsori viscolite şi răcire accentuată. Informarea va intra în vigoare mâine seară şi este valabilă până duminică.
Potrivit reprezentanţilor Administraţiei de Meteorologie, începând de mâine, la ora 18.00, până duminică, la ora 12.00, vremea se va înrăutăţi şi vor fi precipitaţii în toată ţara. Se anunţă mai întâi ninsori viscolite şi apoi răcire accentuată în judeţul Gorj. Specialiştii spun că se va depune un strat consistent de zăpadă în Oltenia, iar cantităţile de precipitaţii vor depăşi 20 de l/mp, în numai 24 de ore. Şi vântul se va intensifica şi va avea viteze de peste 70 de km/h, viscolind ninsoarea. Prognozele arată că gorjenii vor avea parte şi de polei, iar vremea va deveni geroasă în cursul nopţilor şi al dimineţilor.


