Reprezentanții asociațiilor de proprietari din Târgu-Jiu își spun păsurile primarului municipiului, Florin Cârciumaru. Edilul se întâlnește, zilnic, cu câte 10 asociații ca să dezbată problemele cu care se confruntă. Principalele nemulțumiri sunt legate de activitățile de salubrizare, parcări, dar și de reabilitarea termică a blocurilor.
Întâlnirile dintre primarul municipiul Târgu Jiu și asociațiile de proprietari continuă și în această perioadă. Scopul ședințelor este de identificare a problemelor cu care se confruntă târgujienii.
Principalele probleme ridicate de târgujieni se referă la activitățile de salubrizare, reabilitarea termică a blocurilor, canalizăre, dar și realizarea locurilor de parcare.
La aceste ședinte participă reprezentanţi de la Aparegio, Poliţia Locală, Polaris și Edilitara. Primarul, Florin Cârciumaru susține că în urma acestor întâlniri va stabili un program de lucru pentru acest an.


