Comisia formată din reprezentanți ai Ministerului Sănătății va prezenta astăzi ministrului Eugen Nicolăescu raportul realizat după controlul efectuat la Spitalul Județean Târgu Jiu. Între timp, comisia de audit a întregii activități a spitalului își continuă activitatea.
Astăzi, pe masa Ministrului Sănătății, Eugen Nicolăescu, va ajunge, cel mai probabil, raportul privind controlul efectuat la Spitalul Județean Târgu Jiu, după semnalarea unor falsuri descoperite la laboratorul de analize medicale. Ministerul a trimis o comisie pentru a cerceta cazul. Între timp, comisia de audit a Consiliului Județean Gorj continuă verificarea întregii activități a firmei private care a preluat frâiele spitalului de aproape un an de zile. Deocamdată, activitatea nu s-a încheiat, după cum au precizat reprezentanții Consiliului Județean Gorj.
În cadrul auditului va fi analizată și activitatea laboratorului de analize aflat în mijlocul unui scandal.


