FOTO | Accident rutier mortal la Țânțăreni. Șoferul TIR-ului este DECEDAT!

- Advertisement -

Un grav accident rutier s-a produs în această dimineață, în comuna Țânțăreni, județul Gorj, în urma căruia o persoană și-a pierdut viața, iar alta a fost rănită. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la producerea evenimentului rutier.

Din primele verificări efectuate la fața locului, oamenii legii au stabilit că un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Florești, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Filiași – Târgu Jiu, ar fi pătruns pe contrasens, în localitatea Țânțăreni. Acesta a intrat în coliziune laterală cu anvelopa stânga-față a unui ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă.

Impactul a dus la depresurizarea anvelopei și, ulterior, la răsturnarea tirului pe partea carosabilă.

Consecințele au fost tragice: conducătorul ansamblului de vehicule, un bărbat de 39 de ani, din localitatea Vârț, a decedat, iar șoferul autoturismului a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii au întocmit dosar penal în acest caz și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Articole recente