Lovitură de teatru: Rheinmetall și MSC vor să preia împreună Șantierul Naval Mangalia

- Advertisement -

Doi giganți mondiali, grupul german de tehnologie și apărare Rheinmetall și compania elvețiană de transport maritim MSC, au anunțat marți, printr-un comunicat comun, că sunt interesați să investească împreună în România prin preluarea Șantierului Naval Mangalia, aflat în faliment.

Anunțul vine la scurt timp după ce Guvernul a declarat șantierul naval drept obiectiv de interes strategic național, alături de combinatul siderurgic Liberty Galați și operatorul aeronautic Romaero.

Un hub cu dublă utilizare: militar și civil

Potrivit celor două companii, revitalizarea șantierului din Mangalia ar deschide „perspective pozitive pentru viitorul industriei navale și de apărare din România” și ar marca „începutul unei noi ere”.

Planul prevede transformarea amplasamentului într-un hub cu dublă utilizare – atât pentru construcții navale militare, cât și civile. Rheinmetall analizează, în cooperare strânsă cu MSC, realizarea unor investiții substanțiale în această locație.

„Planul actual prevede ca reluarea activității șantierului să depășească construirea celor patru nave planificate în prezent, care urmează să fie realizate de divizia Naval Systems a Rheinmetall. Ideea este de a dezvolta România într-un hub major european pentru construcții navale”, se arată în comunicat.

Mii de locuri de muncă și un centru de excelență

Cele două companii estimează că, pe termen lung, șantierul ar putea angaja câteva mii de persoane. De asemenea, se dorește dezvoltarea unui sistem dual de formare profesională pentru calificarea forței de muncă și înființarea unui centru de excelență și cercetare, care ar putea transforma regiunea într-un pol de competență și ar putea încuraja tinerii să rămână în România.

Operațiunile actuale urmează să fie continuate și integrate într-un model de afaceri modernizat, valorificând experiența existentă și optimizând capacitățile și resursele infrastructurii.

Cine sunt Rheinmetall și MSC

Rheinmetall este un grup german de tehnologie și apărare, cunoscut la nivel mondial pentru producția de echipamente militare și sisteme de securitate. În România, grupul este deja prezent din 2024 prin Rheinmetall Automecanica (Mediaș) și prin proiectul fabricii de pulberi de la Victoria. Prin divizia sa Naval Systems, înființată în urma achiziției șantierelor NVL de la grupul Lürssen, Rheinmetall este unul dintre principalii furnizori globali de sisteme navale.

MSC (Mediterranean Shipping Company) este unul dintre cei mai mari furnizori de transport maritim și servicii logistice din lume, având o rețea extinsă și expertiză în managementul lanțurilor globale de aprovizionare.

Context legislativ: statul poate prelua activele strategice

La sfârșitul lunii martie, Guvernul a declarat Șantierul Naval Mangalia drept obiectiv de interes strategic. Ulterior, Executivul a aprobat o ordonanță de urgență care stipulează că statul român poate prelua legal activele funcționale ale companiilor aflate în faliment, declarate de interes strategic, care pot produce pentru industria de apărare, plătind cel mult prețul stabilit prin raportul de evaluare pentru lichidare.

Conform OUG, în cazul persoanelor juridice declarate de interes strategic aflate în faliment, „activele funcționale pot trece în proprietatea privată a statului și administrarea ministerului de resort”, iar titlul de proprietate îl constituie procesul-verbal de adjudecare semnat de lichidator.

Articole recente