Târgu Jiu sărbătorește 1 Mai timp de trei zile! Festival în Pădurea Drăgoieni – Programul complet

- Advertisement -

Primăria Municipiului Târgu Jiu dă startul unuia dintre cele mai așteptate evenimente ale primăverii: Festivalul de 1 Mai, organizat în perioada 1–3 mai 2026, în Pădurea Drăgoieni. Timp de trei zile, gorjenii sunt invitați la distracție, muzică live, spectacole pentru copii și o atmosferă de sărbătoare în aer liber.

Primăria Municipiului Târgu Jiu vă invită la trei zile de distracție, joc și voie bună! Sărbătorim împreună Ziua Internațională a Muncii, în perioada 1-3 mai 2026, în Pădurea de la Drăgoieni, alături de artiști de renume, momente magice pentru cei mici, dar și bucate alese pentru pofticioși!” – transmit reprezentanții Primăriei Târgu Jiu.

Program variat pentru toate gusturile

Evenimentul debutează vineri, 1 mai, între orele 14:00 și 17:00, cu recitaluri susținute de Sanda Argint, Claudia Dascălu și Doina Badea. Seara continuă, între 18:00 și 20:00, cu Taraf Mariana Risipițu și Discoteca Tineretului, într-un mix de muzică tradițională și ritmuri moderne.

Ziua de 2 mai este dedicată familiei și celor mici. Între 15:00 și 18:00 are loc „Spectacolul de Copii – Happy Team”, urmat, de la ora 18:00, de un concert de muzică ușoară susținut de Dragoș Moldovan (Vocea României), Dinu Maxer și Alecsia Ilieș.

Festivalul se încheie duminică, 3 mai, între orele 18:00 și 20:00, cu recitaluri oferite de Gabi Stanciu, Daniela Ploia și Mirela Pistrilă.

Tradiție, relaxare și distracție în aer liber

Organizatorii promit o experiență completă: muzică pentru toate preferințele, zone dedicate copiilor, preparate culinare specifice și un cadru natural ideal pentru relaxare. Evenimentul este gândit pentru întreaga familie, punând accent pe tradiție, socializare și bucuria de a petrece timp în natură.

Accesul este liber, iar organizatorii îi așteaptă pe toți cei dornici să marcheze Ziua Muncii într-o atmosferă festivă, la Târgu Jiu.

Articole recente