Ziua Forțelor Terestre Române va fi marcată joi, 23 aprilie 2026, la Târgu Jiu, printr-un amplu eveniment organizat de Batalionul 24 Infanterie „Ecaterina Teodoroiu”, cu sprijinul autorităților locale. Manifestările vor începe la ora 15:00 și se vor desfășura pe strada Geneva, în zona intersecției cu Calea Eroilor, în fața Facultății de Inginerie a Universității „Constantin Brâncuși”. La eveniment sunt așteptați reprezentanți ai autorităților publice locale, structurilor din Sistemul Național de Apărare, cadre militare active și în rezervă, dar și numeroși cetățeni.
Programul include un ceremonial militar și religios, depuneri de coroane de flori la Troița dedicată eroilor români, precum și o expoziție de tehnică și echipamente militare. De asemenea, va fi organizat un atelier dedicat promovării carierei militare în rândul tinerilor, cu sprijinul Biroului Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Gorj.
Pentru buna desfășurare a activităților, Poliția Rutieră Târgu Jiu va institui măsuri speciale de trafic, urmând să fie aplicate restricții temporare în zona evenimentului.
Cu acest prilej, Șeful Statului Major al Forțelor Terestre a transmis un mesaj în care a subliniat profesionalismul militarilor:
„În decursul anilor, militarii Forțelor Terestre au demonstrat că performanța se construiește prin rigoare, eficiență și spirit de echipă. Rezultatele obținute în misiuni interne și externe reflectă nivelul ridicat de pregătire și capacitatea de integrare într-un cadru operațional complex.”
Ziua Forțelor Terestre este celebrată anual pe 23 aprilie, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, considerat patronul spiritual al militarilor acestei categorii de forțe.


