Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au descins miercuri dimineață în județul Bistrița-Năsăud, într-o acțiune de amploare care vizează mai multe locații, inclusiv sediul Consiliului Județean și locuința președintelui instituției, Emil Radu Moldovan. Potrivit informațiilor apărute în presa locală și confirmate pe surse, anchetatorii au efectuat percheziții atât la instituția publică, cât și la domiciliul acestuia, unde liderul administrației județene s-ar fi aflat în momentul intervenției și ar coopera cu organele de anchetă.
Acțiunea nu se limitează doar la aceste locații. Surse indică faptul că perchezițiile vizează și firme private, dar și alte persoane fizice din județ, însă amploarea exactă a operațiunii nu a fost, până în acest moment, confirmată oficial.
În lipsa unui comunicat oficial al DNA, apar și primele informații contradictorii privind obiectul dosarului. Potrivit unor surse, ancheta ar avea legătură cu un proiect derulat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud privind achiziția a 33 de microbuze școlare electrice, finanțate prin PNRR. Valoarea acestora ar fi fost cuprinsă între aproximativ 165.000 și 177.000 de euro pe unitate, existând suspiciuni privind o posibilă supraevaluare a prețurilor.
Alte surse susțin că ancheta ar viza inclusiv „Domeniul Transilvania”, unde ar exista suspiciuni legate de întocmirea unor acte notariale. În acest context, percheziții ar avea loc și la un notar din județ, dar și la constructorul Frasinul. Ancheta este în plină desfășurare, iar autoritățile nu au oferit, până la această oră, detalii oficiale privind faptele investigate sau calitatea persoanelor implicate. Știre în curs de actualizare.


