Premierul Ilie Bolojan pregătește una dintre cele mai controversate mutări economice din ultimii ani: listarea la bursă a unor dintre cele mai importante companii de stat. Sub pretextul „modernizării” și al atragerii de capital, Guvernul deschide ușa către ceea ce criticii numesc deja o cedare treptată a controlului asupra unor active strategice. Pe lista vehiculată în spațiul public se află nume grele din energie – Hidroelectrica, Romgaz, Transgaz și Nuclearelectrica – companii care nu doar că generează profituri consistente, dar asigură și securitatea energetică a României. Practic, vorbim despre „bijuteriile coroanei” economiei naționale.
„Listare” sau vânzare mascată?
Discursul oficial vorbește despre eficiență, transparență și acces la capital. În realitate, însă, listarea la bursă înseamnă, inevitabil, cedarea unor pachete de acțiuni către investitori privați. Chiar dacă inițial sunt minoritare, aceste procente pot deveni, în timp, instrumente de influență în deciziile strategice ale companiilor.
Experiența trecutului arată că astfel de procese nu rămân niciodată „doar listări”. Odată deschisă poarta, presiunea pentru noi cedări crește, iar statul ajunge, pas cu pas, din proprietar majoritar – simplu spectator.
Argumentele Guvernului, contestate
Executivul invocă nevoia de bani și investiții. Dar întrebarea de fond rămâne: de ce ar trebui ca statul să renunțe la bucăți din companii profitabile, în loc să capitalizeze direct aceste profituri?
În loc să optimizeze managementul și să combată risipa din interior, Guvernul pare să aleagă soluția rapidă: vânzarea de active. O strategie care, pe termen scurt, poate aduce lichiditate, dar pe termen lung poate costa mult mai mult.
Reacții dure: „sfidare la adresa românilor”
Inițiativa a stârnit reacții vehemente în spațiul politic. Opoziția acuză că planul echivalează cu o „sfidare la adresa românilor” și cere explicații clare privind proporția de acțiuni ce ar urma să fie listată, dar și garanții ferme că statul nu va pierde controlul.
Criticii mai atrag atenția asupra unui risc major: într-un context economic global volatil, activele strategice ale României pot deveni ținte pentru capital speculativ sau interese externe, ceea ce ar slăbi poziția statului în sectoare-cheie.
Miza reală: cine controlează economia?
Dincolo de retorica tehnică, miza este una simplă: controlul. Cine va decide, peste câțiva ani, direcția unor companii vitale pentru energie și infrastructură? Statul român sau acționari interesați exclusiv de profit?
Planul lui Bolojan ridică mai multe semne de întrebare decât oferă răspunsuri. Iar într-un domeniu precum cel al companiilor strategice, orice decizie pripită poate avea consecințe greu de reversat.
În lipsa unor garanții solide și a unei dezbateri reale, această „listare” riscă să fie percepută nu ca o reformă, ci ca începutul unei cedări periculoase de suveranitate economică.
