Profesorii își vor lua banii

- Advertisement -

O încurcătură. Acesta este motivul pentru care cei o mie de profesorii din Gorj nu și-au primit încă salariile, deși ar fi trebuit să-și încaseze banii de pe data de 5 ianuarie. Problema ar fi la Trezorerie, însă, între timp, deficiența a fost rezolvată. Lucrurile nu stau însă așa, replică reprezentanții Trezoreriei, care susțin că întârzierile se datorează nedepunerii în timp util a documentelor necesare virării sumelor necesare.

La nivelul județului Gorj, o mie de profesori din diferite unități școlare nu și-au primit drepturile salariale nici până astăzi. Reprezentanții Inspectoratului Județean Școlar Gorj pun situația pe seama unui incident de la Trezorerie. Ion Ișfan, inspectorul general școlar, spune, însă, că banii vor ajunge în buzunarele profesorilor în aceste zile.

În timp ce Inspectoratul Școlar susține că întârzierea a apărut din cauza unei disfuncționalități de la Trezorerie, reprezentanții instituției spun simplu că singurul incident a avut loc în curtea Inspectoratului, care nu a transmis la timp documentele necesare pentru virarea sumelor.

Articole recente