Garda de Mediu Gorj controlată de Corpul de Control al Ministerului! Conducerea instituției, sub semnul întrebării…?

- Advertisement -

Corpul de control al Ministerului Mediului a ajuns în județul Gorj, unde a demarat verificări la Garda de Mediu, pe fondul unui scandal care scoate la iveală o problemă ignorată luni la rând: depozitările ilegale de deșeuri din zona fostei Cariere Poiana, în apropiere de Rovinari. Controlul vine după ce, în spațiul public, au apărut imagini, încă de la finele anului 2025, care arată sute de tone de cioburi de sticlă abandonate pe o suprafață extinsă, într-un peisaj post-industrial lăsat complet în voia sorții. Situația nu este însă una nouă. Încă de anul trecut, cetățenii au semnalat în mod repetat problema gunoaielor din această zonă, fără ca autoritățile competente să intervină eficient.

În ciuda acestor sesizări, deșeurile au rămas pe amplasament mai bine de trei ani, ceea ce ridică semne serioase de întrebare cu privire la activitatea Gărzii de Mediu Gorj. Instituția este acum obligată să explice ce măsuri concrete a luat în tot acest interval și de ce situația a fost lăsată să degenereze.

Mai mult, surse indică faptul că această anchetă ar putea avea consecințe directe la nivel de conducere. În funcție de concluziile Corpului de control, șefii Gărzii de Mediu Gorj ar putea fi la un pas de demitere, în contextul unui posibil eșec instituțional în gestionarea unui caz evident de poluare.

Cazul Poiana nu este singular. Fostele perimetre miniere din Gorj au devenit, în ultimii ani, adevărate zone „gri”, folosite frecvent pentru depozitări ilegale de deșeuri, în lipsa unui control real și constant din partea autorităților.

Oamenii cer acum nu doar verificări, ci și sancțiuni clare, inclusiv implicarea Poliției pentru identificarea celor responsabili de transportul și abandonarea deșeurilor. În același timp, presiunea publică crește și asupra Ministerului Mediului, chemat să ia măsuri ferme pentru a stopa un fenomen care a scăpat de sub control.

Întrebarea rămâne însă una esențială: cum a fost posibil ca sute de tone de deșeuri să fie abandonate ani de zile fără ca instituția Gărzii de Mediu Gorj să intervină real… .

Articole recente