Primarul orașului Rovinari, Robert Filip, a anunțat mobilizarea comunității locale în sprijinul protestatarilor din Târgu Jiu, unde sute de oameni își exprimă nemulțumirea față de perspectiva pierderii locurilor de muncă din sectorul energetic și minier. Edilul a transmis un apel public la solidaritate, subliniind că acțiunea de astăzi „este despre oameni, despre familii și despre viitorul nostru aici, acasă”. Potrivit acestuia, rovinărenii sunt așteptați să se adune la ora 15:30 pe platoul Casei de Cultură din Rovinari, urmând ca de acolo să plece în coloană către parcarea de tiruri de la Coloana Infinitului, din Târgu Jiu, unde este programat mitingul de amploare. Sosirea este estimată în jurul orei 16:30, moment în care participanții din Rovinari se vor alătura protestatarilor deja prezenți.
Mesajul lui Robert Filip vine în contextul unei mobilizări mai largi la nivelul județului Gorj. Primarii din localitățile din zona minieră – Rovinari, Turceni, Fărcășești, Urdari, Câlnic, Bâlteni, Plopșoru, Ciuperceni, Cătunele și Ionești – și-au exprimat public susținerea pentru minerii și energeticienii care riscă să fie disponibilizați, atrăgând atenția asupra impactului social major pe care aceste măsuri l-ar putea avea.
„Nu putem rămâne nepăsători când mii de destine sunt puse în pericol”, a transmis edilul din Rovinari, punctând că în spatele acestor locuri de muncă se află ani de muncă în carierele miniere și în termocentralele din zonă, precum cele de la Rovinari și Turceni. Pentru mulți dintre angajați, aceste locuri de muncă reprezintă fundamentul unor vieți construite cu sacrificii și efort susținut.
Primarul a insistat că demersul nu are conotații politice, ci reprezintă un gest de solidaritate și responsabilitate față de comunitate. „Astăzi nu este despre politică. Este despre solidaritate. Despre respect. Despre responsabilitate”, a transmis acesta, reiterând sprijinul total pentru minerii din Gorj și familiile acestora.
Mobilizarea anunțată pentru această după-amiază vine pe fondul tensiunilor crescânde din sectorul energetic, unde planurile de restructurare și tranziție ridică semne de întrebare privind viitorul a mii de angajați. În acest context, participarea comunităților locale la protestul din Târgu Jiu este văzută ca un semnal puternic de unitate și presiune publică pentru găsirea unor soluții care să protejeze locurile de muncă și stabilitatea socială din județ.


