Protest al salariaților CE Oltenia în Tg-Jiu: sute de oameni au blocat centrul municipiului

- Advertisement -

Tensiune în această după-amiază în municipiul Târgu Jiu, după ce sute de mineri și angajați ai Complexului Energetic Oltenia au ieșit în stradă pentru a protesta față de situația incertă a locurilor de muncă. Protestatarii au plecat pe jos din fața sediului Complexului Energetic Oltenia, blocând temporar circulația în zonă, și s-au îndreptat către Prefectura Gorj, unde cer explicații și soluții din partea autorităților. Situația s-a tensionat în momentul în care forțele de ordine au ajuns la fața locului, iar spiritele s-au încins. Potrivit informațiilor din teren, mai mulți protestatari s-au îmbrâncit cu jandarmii, în timp ce mulțimea a continuat să scandeze și să își exprime nemulțumirea.

Minerii spun că sunt disperați de perspectiva pierderii locurilor de muncă începând chiar de luna viitoare, susținând că, până în acest moment, nu există nicio soluție concretă pentru angajații Complexului Energetic Oltenia. Autoritățile monitorizează situația, iar în zonă au fost mobilizate echipaje suplimentare de jandarmi pentru a preveni escaladarea conflictului.

Evenimentul este în desfășurare. Vom reveni cu detalii.

Articole recente