A șaptea zi de proteste la CE Oltenia! Azi, Simion „la poze” cu protestatarii și interviuri pe la radio

- Advertisement -

Protestele minerilor și energeticienilor de la Complexul Energetic Oltenia au ajuns în a șaptea zi, iar tensiunea crește pe măsură ce data de 1 aprilie, momentul în care peste 1700 de contracte de muncă pe perioadă determinată urmează să expire, se apropie cu pași rapizi. Zeci de angajați ai companiei s-au adunat și joi în fața sediului Complexului Energetic Oltenia pentru a-și striga nemulțumirea și pentru a cere o soluție clară privind prelungirea contractelor. Situația este cu atât mai dramatică cu cât o parte dintre protestatari vin direct de la București, unde mai mulți mineri din Gorj se află în greva foamei, după ce au petrecut nopți întregi în frig, în fața Ministerului Energiei.

În mijlocul acestei tensiuni sociale, protestatarii au primit și vizita unor politicieni. George Simion, alături de deputata Ionelia Priescu, a ajuns la sediul companiei și a intrat la discuții cu reprezentanții conducerii, împreună cu o delegație a protestatarilor. Pentru mulți dintre oamenii adunați în fața Complexului, aparițiile politice au fost privite însă cu scepticism. Minerii spun că, de ani de zile, politicienii apar în momentele de criză pentru declarații și fotografii, dar soluțiile concrete întârzie să apară.

Între timp, conducerea Complexului Energetic Oltenia a transmis că eventualele prelungiri ale contractelor depind de nevoile operaționale și de cadrul stabilit prin planul de restructurare al companiei, subliniind că este vorba despre contracte care ajung la finalul termenului legal.

În paralel, situația este și mai dramatică în Capitală. Aproximativ 70 de mineri din județul Gorj au recurs la cea mai radicală formă de protest – greva foamei – pentru a atrage atenția asupra situației din companie.

Cristian Constantinescu, angajat la Cariera Roșia, spune că protestatarii dorm pe jos, în frig, fără condiții minime, în încercarea disperată de a fi auziți.

„Suntem 70 de mineri din județul Gorj și în acest moment ne aflăm la București, în greva foamei. Am ajuns aici pentru că nu mai avem altă soluție. Nu cerem lux, nu cerem privilegii, cerem doar dreptul de a munci și de a trăi cu demnitate”, a declarat acesta.

Minerul a criticat și prăpastia dintre discursul politic și realitatea din teren.

„Suntem buni doar atunci când aveți nevoie de noi. Atunci ieșiți la televizor și vorbiți despre munca noastră grea, dar când venim să cerem ajutor, cei care ne lăudau ieri se eschivează”, a spus acesta.

Pentru oamenii din Gorj, miza nu este doar prelungirea unor contracte, ci viitorul economic al întregii regiuni, într-un județ în care mineritul și energia au rămas printre puținele domenii care mai oferă locuri de muncă stabile.

În pragul Paștelui, mesajul protestatarilor este unul simplu și dureros:

„Se apropie Paștele. Ne întrebăm ce vom pune pe masa copiilor noștri. Nu cerem milă, cerem respect și șansa de a munci cinstit în județul nostru.”

Articole recente