Protestele continuă în fața sediului Complexului Energetic Oltenia (CEO) din Târgu Jiu, unde mai mulți angajați din sectorul energetic au ajuns la a cincea zi de manifestații. Oamenii își exprimă nemulțumirea față de situația locurilor de muncă din companie și cer soluții pentru salariații cu contracte pe perioadă determinată, care riscă să rămână fără serviciu în perioada următoare. Protestele au început după ce s-a aflat că 1.476 de posturi vor dispărea, începând cu data de 1 aprilie, când contractele ”determinaților” vor expira.
Protestele au loc zilnic în fața sediului companiei, participanții spunând că vor continua acțiunile de pichetare până când vor primi răspunsuri clare privind viitorul angajaților și al activității din cadrul CEO și sunt dispuși să declanșeze greva foamei.


