Weber rupe tăcerea despre CEO: „Planul de restructurare a fost decis în perioada PNL–USR”

- Advertisement -

Președintele PSD Gorj și deputatul Mihai Weber cere o analiză corectă a responsabilităților în ceea ce privește situația Complexului Energetic Oltenia, avertizând că încercările de a arunca vina pe actuala guvernare reprezintă, în realitate, o încercare de a ascunde deciziile luate în urmă cu câțiva ani, în perioada guvernării PNL-USR.

În contextul noii runde de discuții privind viitorul mineritului din Oltenia, deputatul PSD Gorj, Mihai Weber, atrage atenția că dezbaterea publică trebuie să pornească de la realitatea deciziilor luate în trecut, nu de la acuzații politice lansate în prezent.

Parlamentarul social-democrat subliniază că programul de restructurare al Complexului Energetic Oltenia nu este o decizie recentă, ci unul elaborat și impus cu ani în urmă, în perioada guvernării PNL-USR, fiind inclus oficial în Planul Național de Redresare și Reziliență.

„Nu mi-aș dori să aud pe cineva venind acum să spună că abia a aflat de existența programului de restructurare al Complexului Energetic Oltenia. Acest plan a fost făcut în urmă cu patru-cinci ani. Se știa foarte clar că vor urma disponibilizări de personal și închiderea unor grupuri energetice și cariere care le deservesc”, a declarat Mihai Weber.

Liderul PSD Gorj amintește că, în perioada în care programul a fost conceput și adoptat, Partidul Social Democrat nu deținea portofoliul Energiei și, prin urmare, nu a fost implicat în elaborarea acestui plan.

„În ultimii ani, mai exact în ultimii opt ani, PSD nu a avut ministru la Energie. Ministru PSD este doar de câteva luni la acest minister. Cei care au scris programul de restructurare și cei care conduceau ministerul și compania la acel moment ar trebui să răspundă pentru aceste decizii”, a precizat Weber.

Deputatul gorjean a punctat că programul de restructurare a fost inclus în PNRR în timpul guvernării PNL-USR, cu toate obligațiile și jaloanele aferente. În acea perioadă, la Ministerul Energiei se afla un ministru din partea PNL, iar la Ministerul Fondurilor Europene un reprezentant USR, context în care a fost definit cadrul de restructurare al companiei energetice.

„Programul de restructurare al CEO a fost prins în Planul Național de Redresare și Reziliență, cu toate obligațiile necesare. A fost impus pe vremea guvernării PNL-USR”, a mai declarat președintele PSD Gorj.

În opinia lui Mihai Weber, dezbaterea despre viitorul Complexului Energetic Oltenia trebuie purtată responsabil și onest, pornind de la deciziile deja asumate la nivel guvernamental și european în anii anteriori. Parlamentarul susține că este nevoie de claritate și responsabilitate politică, astfel încât discuțiile despre mineritul din Oltenia să nu fie deturnate de acuzații fără fundament.

Articole recente