Ex-directorul teatrului, Cosmin Brehuță, are DAUNE de 118.484 lei de achitat către Primăria Tg-Jiu!

- Advertisement -

Ani la rând, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu a fost prezentat publicului drept un reper cultural al municipiului. În spatele cortinei însă, lucrurile ar fi funcționat după o altă logică – una în care bugetul local devenise, potrivit documentelor și litigilor în cauză, o sursă comodă de venit pentru un cerc restrâns de persoane. O sentință a Tribunalului Gorj aduce acum o primă consecință concretă. Fostul director al instituției, Cosmin Brehuță, a fost obligat să plătească 118.484 lei către UAT Municipiul Târgu Jiu, cu titlu de despăgubiri.

Extras portalul instantelor de judecata / Tribunalul Gorj

Hotărârea este pronunțată în primă instanță și poate fi atacată cu recurs dar aceasta are cele mai mari șanse să rămână definitivă deoarece are la bază constatări ale unor fapte clare. Oricum ar fi, însă, mesajul transmis este clar: lipsa de reacție în fața unor nereguli costă. De altfel, Curtea de Conturi a fost cea care lăsase măsură Primăriei să recupereze prejudiciul constatat la Teatrul Elvira Godeanu.

Prejudiciul reținut de instanță are legătură cu perioada anterioară mandatului lui Brehuță, când teatrul era condus de Marian Negrescu. Potrivit informațiilor făcute publice de-a lungul timpului, acesta (Negrescu) și-ar fi acordat singur, prin acte interne, diverse drepturi salariale și ar fi încheiat cu instituția nu mai puțin de 42 de contracte de colaborare pe parcursul a cinci ani, în baza cărora ar fi încasat 466.128 lei din bugetul local. În paralel, Agenția Națională de Integritate a constatat stări de incompatibilitate și un cumul de funcții greu de justificat într-o instituție publică: actor, manager, regizor, inginer de sunet, scenograf – toate concentrate în aceeași persoană, fără pregătirea profesională corespunzătoare pentru fiecare dintre aceste atribuții.

În acest context, Cosmin Brehuță – adus în instituție chiar de Marian Negrescu – avea, potrivit instanței, obligația de a lua măsuri pentru recuperarea sumelor considerate nelegale. Dar, Brehuță a continuat să-i plătească actorului Negrescu bani “aiurea” și să-l pună la adăpost de Camera de Conturi sau ANI pe directorul Negrescu. Faptul că a făcut-o îl pune acum în situația de a suporta personal 118.484 lei. Cu alte cuvinte, „moștenirea” lăsată de vechea conducere nu a fost doar una administrativă, ci și una financiară, iar pasivitatea managerială a devenit temei de răspundere.

De altfel, legăturile dintre cei care au condus teatrul nu sunt lipsite de controverse. Cosmin Brehuță și Mădălina Ciobănuc au fost aduși în 2007 la Târgu Jiu de la teatrul din Satu Mare, în perioada în care Negrescu controla instituția. În acei ani, ambii ar fi beneficiat de numeroase contracte pe drepturi de autor, într-un climat în care aprobările se făceau intern, între apropiați, iar cheltuielile erau suportate din bugetul local.

Schimbarea conducerii teatrului cu Mariana Ghițulescu a dus la stoparea acestor practici, iar reacțiile nu au întârziat să apară. Mai mulți actori și angajați au demisionat, nemulțumiți de faptul că noua administrație a pus capăt „contractelor pe bandă rulantă” și a restrâns accesul la bani publici. În paralel, persoane apropiate politic, inclusiv din zona PNL Gorj, și-ar fi dorit să preia controlul instituției, însă planurile nu s-au concretizat că “protestatarii” ieșiseră chiar și în stradă și strigau că teatrul se va închide fără ei sau fără Negrescu. De bine, de rău, Teatrul nu s-a închis nici în 2026 și continuă să funcționeze normal.

Privind retrospectiv, imaginea care se conturează este cea a unei instituții culturale transformată, ani la rând, într-o sursă de beneficii pentru un grup restrâns. Sub masca artei și a prestigiului cultural, teatrul a devenit, pentru unii, o veritabilă „vacă de muls”. Sentința Tribunalului Gorj sau constatările Curții de Conturi sau ANI din anii trecuți nu închide capitolul, dar marchează un punct de cotitură: pentru prima dată, responsabilitatea financiară nu mai este difuză, ci are un nume, o sumă exactă și un termen de plată. Până atunci, Brehuță plătește pentru Negrescu deoarece a refuzat să-i impute acestuia banii auto-acordați “din burtă”.

Articole recente