Cimitirul din Preajba, în afara legii: DSP a interzis înhumările și a sesizat Poliția!

- Advertisement -

Cimitirul arondat Parohiei Preajba din Târgu Jiu ar funcționa fără actele esențiale de legalitate, potrivit constatărilor inspectorilor de la Direcția de Sănătate Publică Gorj. Inspectorii sanitari au efectuat un control în urma unei sesizări și au constatat mai multe nereguli, inclusiv lipsa unor autorizații și probleme privind amplasarea obiectivului față de locuințe. Conform informațiilor oficiale, amplasarea cimitirului nu ar respecta distanțele minime legale față de zonele protejate/locuințe, fiind invocate prevederi care impun o distanță minimă de 100 de metri. Ca urmare a controlului, DSP a aplicat o sancțiune contravențională și a dispus o măsură complementară: interzicerea efectuării înhumărilor până la intrarea în legalitate.

Fără certificat de urbanism și autorizații. DSP cere sprijinul Poliției

Practic, responsabilii cimitirului care aparține de Parohie nu au putut face dovada existenței certificatului de urbanism, a autorizației de construire și a autorizației sanitare de funcționare. La momentul verificării, inspectorii au constatat existența a 11 cripte, iar în două dintre acestea ar fi fost deja înhumate câte o persoană.

În aceste condiții, instituția a solicitat sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj pentru verificarea respectării interdicției de înhumare, prevenirea și sancționarea eventualelor încălcări ale legii, precum și pentru luarea măsurilor legale dacă se impune, inclusiv în ipoteza unor fapte contravenționale sau penale. De asemenea, DSP cere Poliției să comunice în termen legal măsurile dispuse și stadiul acestora, pentru monitorizarea respectării normelor în vigoare. Potrivit legislației în vigoare, situația este una foarte gravă din punct de vedere penal dar și foarte inconfortabilă pentru familiile celor înhumați în ultima perioadă în acest cimitir deoarece oamenii legi ar putea dispune chiar exhumarea și mutarea celor înmormântați într-un alt cimitir autorizat. Reaminitim faptul că Cimitirul din Preajba, localitate componentă a Tg-Jiului, nu aparține și nu este administrat de municipalitate ci de către Parohie. 

Articole recente