Ziua Națională a Culturii a fost marcată astăzi în Gorj printr-un mesaj oficial transmis de președintele Consiliului Județean, Cosmin Popescu, care a subliniat importanța oamenilor de cultură și rolul lor definitoriu în identitatea României.
În mesajul său, Cosmin Popescu a arătat că data de 15 ianuarie reprezintă nu doar un moment de omagiu adus poetului național Mihai Eminescu, ci și o zi dedicată tuturor creatorilor care contribuie, prin talent și muncă, la patrimoniul cultural românesc.
„Astăzi, de Ziua Națională a Culturii, celebrăm toți oamenii de cultură care au construit și duc mai departe identitatea României. Mihai Eminescu rămâne etalonul acestei zile – simbol al profunzimii și spiritului românesc – dar omagiul nostru se îndreaptă către fiecare creator care a pus talent, muncă și suflet în cultura națională”, a transmis acesta.
Președintele CJ Gorj a subliniat și semnificația specială pe care ziua o are în plan local, mai ales în contextul „Anului Brâncuși”, program național dedicat sculptorului născut la Hobița, considerat ambasador universal al României moderne. „Pentru Gorj, această zi are o semnificație aparte, mai ales în Anul Brâncuși, dedicat lui Constantin Brâncuși, artistul care a dus esența acestui loc și spiritul românesc în universalitate”, a punctat Popescu.
Mesajul oficial a mai evidențiat rolul culturii în societate și responsabilitatea generațiilor de astăzi față de patrimoniul creat de înaintași: „Cultura ne unește, ne definește și ne dă forța de a merge mai departe. Avem datoria să o respectăm, să o protejăm și să o transmitem generațiilor viitoare.”
În încheiere, președintele Consiliului Județean Gorj a adresat un salut simbolic tuturor celor implicați în viața culturală: „La mulți ani culturii române!”


