Gorj: Unii beți la volan, alții cu viteză excesivă!

- Advertisement -

Polițiștii din cadrul IPJ Gorj au intervenit în mai multe situații de risc rutier, în dimineața zilei de 21 decembrie 2025, fiind constatate atât fapte de conducere sub influența alcoolului, cât și abateri grave privind depășirea limitei legale de viteză.

Astfel, în jurul orei 04:50, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Țicleni au depistat în trafic un bărbat de 21 de ani, din localitate, care conducea un autoturism pe Drumul Județean 675, având o concentrație de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Ulterior, în jurul orei 08:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci au oprit în trafic un bărbat de 32 de ani, din comuna Scoarța, care se deplasa cu autoturismul pe D.J. 665 Crasna, din direcția Mușetești către Novaci. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la Spitalul Orașului Novaci, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge.

Un al treilea caz de conducere sub influența alcoolului a fost înregistrat în jurul orei 09:00, pe strada Bârsești din municipiul Târgu Jiu, unde polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au depistat un bărbat de 51 de ani, din comuna Padeș, care conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.

În toate cele trei situații, polițiștii au întocmit dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului, cercetările fiind continuate conform procedurilor legale.

Tot în cadrul acțiunilor desfășurate, polițiștii rutieri au depistat pe varianta ocolitoare 66B Târgu Jiu doi conducători auto care circulau cu viteze extrem de ridicate, în condiții de ceață. Aparatura radar a indicat viteze de 158 km/h, respectiv 146 km/h, pe un tronson de drum unde limita legală este de 90 km/h. Pentru aceste abateri grave, fiecare șofer a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.050 lei, iar permisul de conducere le-a fost reținut pentru o perioadă de 90 de zile.

Reprezentanții IPJ Gorj reamintesc participanților la trafic că viteza neadaptată la condițiile meteorologice și conducerea sub influența alcoolului se numără printre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave și fac apel la responsabilitate și respectarea legislației rutiere.

 

Articole recente